Monitorul de Suceava

Bătrân înşelat de un necunoscut pe scările unei policlinici din Suceava

 

Un bărbat de 62 de ani, din comuna Grăniceşti, a sesizat poliția miercuri la amiază despre faptul că în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 09.00, a fost înşelat cu suma de 135 lei. În timp ce se afla pe scările din faţa unei policlinici din municipiul Suceava cu intenţia de a se prezenta la medic, bătrânul a fost abordat de un necunoscut, care, sub pretextul că o să-i elibereze mai repede un document medical, i-a cerut banii ca să plătească o taxă.Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului și recuperarea prejudiciului.“Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la măsurile preventive pe care cetăţenii trebuie să le ia în cazul în care sunt abordate de persoane necunoscute care solicită anumite sume de bani pentru efectuarea unor servicii.Nu doar păcăleala prin sms sau metoda fac parte din înşelăciuni, dar şi încasarea unor sume de bani prin afişarea unor calităţi oficiale sau lucrative (infractorii se prezintă ca reprezentanţi ai unor instituţii, încasatori E.ON, ingineri metrologi etc.) sunt tot atâtea cazuri ce pot lăsa cetăţenii cu buzunarele goale”, avertizează poliţia într-un comunicat de presă.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 19 Iunie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.