Monitorul de Suceava

Băsescu nu a vrut să bea ţuică în faţa jurnaliştilor

 

Preşedintele Traian Băsescu a refuzat politicos, ieri, să guste din ţuica oferită de localnici la Gura Râului, unde se desfăşoară Festivalul Bujorului de Munte, spunând, râzând, că nu doreşte să bea în faţa jurnaliştilor întrucât aceste imagini vor fi difuzate de toate televiziunile.
Traian Băsescu a gustat din pâinea şi sarea oferite de localnici şi, împreună cu soţia, s-a oprit pentru a le fi prinsă în piept câte o floare de bujor cu şnur tricolor.
Şeful statului a refuzat însă să guste din ţuică.
"Nu beau de faţă cu presa, că asta va fi imaginea pe toate televiziunile", a spus el râzând.
Traian Băsescu s-a plimbat prin mulţime, fiind asaltat de localnicii care s-au înghesuit pentru a da mâna cu el şi pentru a face fotografii. El s-a fotografiat şi cu mai mulţi copii îmbrăcaţi în costume populare.
Ulterior, şeful statului şi soţia sa s-au oprit pentru a asista la un spectacol oferit de Junii Sibiului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Iulie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.