Monitorul de Suceava

Băsescu, despre sfaturile consilierilor săi: Nu întotdeauna sunt perfecte

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, întrebat dacă acceptă opinii contrare punctelor sale de vedere, că este oricând gata să găsescă soluţia bună, adăugând însă sfaturile consilierilor săi nu sunt mereu perfecte, motiv pentru care face "unele erori".

Întrebat de cine îi este frică lui Traian Băsescu, acesta a răspuns: "În afara de Dumenzeu, nu mi-e frică de nimeni".

Întrebat dacă îi plac oamenii supuşi şi dacă există unii care au curaj să îi prezinte puncte de vedere contrare opiniilor sale, Băsescu a răspuns îndemnând moderatorul să adreseze întrebarea consilierilor săi.

"Slavă Domnului, întrebaţi consilierii mei de câte ori îmi spun ce e bine şi ce nu e bine, de câte ori au alte opinii. Deci sunt oricând gata să găsesc soluţia bună", a spus Băsescu.

El a explicat există cazuri când consideră a fi corectă o propunere din partea unui consilier şi o pune în aplicare, pentru ca, apoi, să se dovedească că sfatul nu a a fost "în regulă".

"De asta fac şi unele erori, să ştiţi că nu întotdeauna sfaturile consilierilor sunt perfecte", a spus Băsescu râzând.

El a afirmat că s-a încercat o construcţie greşită, potrivit căruia actualul preşedinte face ce vrea, fără să ţină cont de sfaturile consilierilor săi.

"Niciodată nu am pus restricţii consilierilor să meargă la televiziuni. Sigur, am o exigenţă, pentru că ei ştiu foarte multe lucruri pe care eu le discut cu ei cu anticipaţie: să nu mă aşeze în remorca unor teme pe care le lansează ei, pentru că în principiu, misiunea lor e să îşi menţină mesajele în linia mesajelor preşedintelui", a mai spus Băsescu.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Martie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.