Monitorul de Suceava

Băsescu, despre legea lustraţiei: Argumentul CC că e prea târziu propusă mi s-a părut întemeiat

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Curtea Constituţională, că argumentul CC în privinţa respingerii Legii lustraţiei ca neconstituţională legat de faptul că a fost prea târziu propusă îl consideră întemeiat.

"Este memorabilă o abordare a Curţii Constituţionale cu privire la Legea lustraţiei, lege care a fost elaborată după 21 de ani de la căderea comunismului, a fost promovată de o majoritate parlamentară acum doi ani şi jumătate şi a fost respinsă de Curtea Constituţională ca fiind neconstituţională. Pentru mine, ca şef al statului, a fost un moment în care a trebuit să-mi judec poziţia în raport cu ce vroia majoritatea parlamentară, în raport cu decizia Curţii Constituţionale. Atunci, pentru declararea neconstituţională a acelei legi un singur argument mi s-a părut fundamental în argumentarea Curţii Constituţionale, şi anume «prea târziu». Deci, clasa politică românească a lăsat România fără o lege a lustraţiei timp de 21 de ani şi după 21 de ani adoptă un proiect de lege care vrea să lustreze, dar argumentul «prea târziu» mi s-a părut unul întemeiat, dincolo de toate celelalte pe care nu mi-am permis să le discut", a afirmat Băsescu.

Şeful statului a precizat că în cazul revoluţiilor, atunci când au loc, trebuie să aibă "cadenţa desfăşurării lucrurilor aşa cum este normal şi cum aşteaptă cetăţenii să se întâmple după o revoluţie ca cea din decembrie ‘89".

În luna martie, Camera Deputaţilor a respins, ca for decizional, cu 233 voturi "pentru", 73 "împotrivă" şi 21 abţineri, Legea lustraţiei, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, care a considerat că această lege este neconstituţională.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Octombrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.