Monitorul de Suceava

Băsescu: Voi avea o întâlnire cu Ponta, nu ştiu dacă miercuri sau joi, în funcţie de programe

 

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că va avea o întâlnire cu premierul Victor Ponta, precizând că nu ştie dacă aceasta va avea loc miercuri sau joi şi că discuţiile vor fi stabilite în funcţie de programele fiecăruia.

El a spus, la finalul declaraţiei de presă de la Cotroceni, că vrea să răspundă unei întrebări care, potrivit preşedintelui, pare să preocupe presa.

"Ca să închid, o mare problemă care nu lasă presa să se odihnească - voi avea o întâlnire cu primul ministrul Victor Ponta, nu ştiu dacă mâine sau poimâine, dar am stabilit-o la discuţiile anterioare, funcţie de cum are programul fiecare o vom avea, întâlnirea", a declarat Traian Băsescu.

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri după amiază, la Bruxelles, că o să îl caute pe preşedinte pentru întâlnirea de miercuri legată de mandatul de reprezentare la Consiliul European.

"În drum spre aeroport, în această seară, îl voi suna pe preşedinte pentru a stabili o întâlnire în funcţie de programul domniei sale", a spus Ponta.

El a precizat că la întrevederea avută săptămâna trecută cu şeful statului a fost convenit să fie organizată o nouă întâlnire după ce el revine de la reuniunea prim-miniştrilor din statele membre ale grupului "Prietenii Coeziunii", în care se discută despre bugetul comunitar pentru perioada 2014-2020.

Anterior, Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului, preciza că preşedintele Traian Băsescu nu a primit solicitare din partea premierului Victor Ponta de a avea o întrevedere miercuri, aceasta urmând a fi stabilită când va fi adresată solicitare, în funcţie de agendele celor doi.

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu a primit până la această oră nicio solicitare din partea primului-ministru al Guvernului României, domnul Victor Ponta, în vederea unei întâlniri în cursul zilei de mâine. Când va exista o astfel de solicitare, evident se va stabili o zi şi o oră în funcţie de agendele celor doi înalţi oficiali", declara Oprea.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 13 Noiembrie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.