Dana HUMOREANU
Bărbatul care a fost rănit grav în explozia care a avut loc luni dimineață, din cauza unei acumulări de gaz, într-un apartament din cartierul Burdujeni, a decedat. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că pacientul a murit luni seara, în jurul orei 20.00. „A ajuns în stare foarte gravă, cu arsuri pe 90 la sută din suprafața corpului și cu multiple fracturi. Din păcate, nu a putut fi salvat”, a declarat medicul.
Reamintim că bărbatul a fost aruncat în stradă de suflul exploziei care s-a produs în apartamentul său, de la etajul 2 al unui bloc de pe strada Rarău. Explozia i-a provocat arsuri de gradul I, II și III pe tot corpul, iar în urma proiectării în stradă s-a ales cu multiple traumatisme. A fost transferat la spitalul din Iași, dar din nefericire rănile au fost mult prea grave pentru a mai putea fi salvat. Deflagrația în apartamentul în care s-a produs acumularea de gaz de la instalația interioară a locuinței a fost declanșată de aprinderea luminii.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Decembrie 2022.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.