Monitorul de Suceava

Bărbat întins pe carosabil, accidentat mortal, la Ipoteşti

 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat vineri, la ora 22.37, prin 112, despre faptul că pe DJ 208 A, în interiorul localităţii Ipoteşti, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu decesul unei persoane. 

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 22.35, Daniel Ş., de 21 ani, din comuna Bosanci, în timp ce conducea un autoturism, l-a accidentat mortal pe Pavel M., de 33 ani, din municipiul Suceava, care, cel mai probabil, era întins pe carosabil. 

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice”, se precizează în comunicatul poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 21 Decembrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.