Incendiu
Sandrinio NEAGU
Un bărbat în vârstă de 51 de ani a suferit arsuri la nivelul feței în timpul unui incendiu care i-a cuprins locuința din Fălticeni. Soția acestuia a suferit un atac de panică și după ce a primit îngrijiri la fața locului a refuzat transportul la spital. Ambii s-au intoxicat cu fum, dar au reușit să se evacueze.
Incendiul a avut loc în cursul zilei de marți, iar pentru stingerea acestuia au mers militarii Detașamentului de pompieri Fălticeni, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările au mistuit obiecte de mobilier, aparate electrocasnice, materiale textile, elemente de tâmplărie din PVC și altele. S-au degradat tencuieli și zugrăveli din interiorul casei.
Potrivit pompierilor, incendiul a plecat din sufragerie, de la un cablu electric defect.
Casa a fost salvată în linii mari, la fel ca și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Martie 2024.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.