Monitorul de Suceava

Bărbat atacat și lovit cu un cuțit artizanal pe terasa unui magazin

Sandrinio NEAGU

Agresiune pe terasa unui magazin din comuna Râșca. S-a întâmplat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 iunie, în jurul orei 19.40.

Un localnic în vârstă de 50 de ani și un bărbat de 39 de ani dintr-o comună a județului Constanța au avut un diferend.

Bărbatul mai tânăr avea asupra sa un cuțit artizanal, cu care l-a lovit pe localnic.

Ambii combatanți erau beți, iar cooperarea cu polițiștii chemați la fața locului s-a dovedit una dificilă.

Bărbatul din Râșca nu a recunoscut că a fost lovit cu o lamă de cuțit, ci le-a spus oamenilor legii că s-a rănit cu un ciob de sticlă.

Cum era prea beat, agresorul a spus că nu își amintește prea multe.

Bărbatul rănit a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital, unde a primit îngrijiri de specialitate.

Pe terasa respectivă erau și camere de supraveghere, astfel încât firul conflictului poate fi refăcut cap-coadă.

În primă fază, polițiștii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, dar în funcție de concluziile medicilor urmează să stabilească dacă vor schimba încadrarea juridică în ”tentativă de omor”.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 07 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.