Monitorul de Suceava Tentativă de omor

Bărbat atacat din spate şi lovit cu toporul

Florin PAIU, Cristina RUSU

Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Mitocul Dragomirnei, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost atacat din spate şi lovit cu un topor în timp ce se îndrepta spre casă. Agresiunea s-a petrecut luni noapte, în jurul orei 23.00, pe un câmp de pe raza comunei, într-o zonă puţin circulată. Găsit de un localnic, bărbatul a fost transportat imediat la spital, ieri după-amiază starea sa fiind critică.

Fiind vorba de un caz de tentativă de omor, la faţa locului a fost trimisă imediat o echipă de judiciarişti a Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, care efectuează cercetări la faţa locului sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Din primele cercetări rezultă că, luni seară, bărbatul a consumat alcool într-o crâşmă din localitate, atacul petrecându-se la puţin timp după ce acesta a părăsit localul. În mod aproape cert, agresorul l-a urmărit cu intenţia de a-l ataca, lovindu-l de mai multe ori cu toporul, din spate, în momentul în care acesta a ajuns într-un loc mai dosit. Loviturile sunt în zona din spate a capului şi au fost foarte violente.

 

Şanse minime de supravieţuire

Conform unor surse judiciare, principalul suspect ar fi un individ care s-a aflat cu victima în cârciumă, ieri seară cercetările fiind în curs şi sperându-se reţinerea presupusului autor.

Gheorghe Cazac a fost conştient o scurtă perioadă de timp după agresiune, însă imediat ce a ajuns la spital a intrat în comă, astfel că anchetatorii nu au mai reuşit să vorbească cu el şi să obţină informaţii care să-i ducă mai uşor la autor.

„Bărbatul a ajuns la Urgenţe cu un traumatism cranio – cerebral prin lovire cu toporul, cu stare generală alterată. Imediat după sosire, acesta a intrat în comă de grad I şi II, fiind intubat pentru a nu face stop cardio-respirator. În urma investigaţiei la computerul tomograf, s-a constatat o sângerare cerebrală care indică un pronostic de viaţă rezervat. Astăzi dimineaţă (n.r. ieri), la ora 10.00, a intrat în comă profundă, de gradul IV, şansele sale reale de supravieţuire fiind extrem de reduse”, a precizat doctorul Tiberiu Brădăţan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Aprilie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.