Monitorul de Suceava

Baconschi, Paleologu, Dragomir, Vreme, Popescu, Funeriu, în cursa pentru locuri pe listele PMP

Mediafax.ro

Theodor Baconschi, Teodor Paleologu, Ruxandra Dragomir, Adrian Rădulescu, Daniel Funeriu s-au înscris în competiţia internă a PMP pentru a se afla pe liste la alegerile europarlamentare, a declarat, joi, liderul PMP Eugen Tomac, arătând că s-ar bucura ca pe listă să fie şi Elena Băsescu, informează Mediafax.Tomac a precizat pentru MEDIAFAX că în competiţia internă a partidului s-au înscris 42 de persoane, printre acestea aflându-se Daniel Funeriu, Theodor Baconschi, Theodor Paleologu, Cristian Petrescu Gabriel Berca, Valerian Vreme, Adrian Rădulescu, Florin Popescu şi fosta preşedintă a Federaţiei de Tenis Ruxandra Dragomir.Întrebat despre declaraţia fostului premier Emil Boc potrivit căreia Daniel Funeriu nu ar putea fi pe locul 16 pe listele PMP, date fiind performanţele ministeriale şi pregătirea acestuia, Eugen Tomac a răspuns: "Nu pot decât să fiu de acord cu domnul Emil Boc că Daniel Funeriu a făcut performanţă ca membru al Guvernului, dar, în ce priveşte selecţia candidaţilor, acest lucru îl decide PMP prin mecanismele interne pe care le are. Lista finală nu o ştiu nici eu"."Am decis ca europarlamentarii în funcţie, cum este Cristian Preda, să fie primiţi pe listele partidului nostru, urmând ca ceilalţi să participe la un proces de selecţie, care se va încheia sâmbătă. Listele vor fi depuse săptămâna viitoare, la Biroul Electoral", a explicat preşedintele PMP.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Martie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.