Duminică, la ora 17.25, pe DN 2 (E 85), în comuna Vadu Moldovei, un bărbat de 50 ani, din comuna Stroiești, în timp ce conducea autoutilitara, nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil umed pe timp de ploaie, a derapat, pierzând controlul asupra direcției de mers, iar autovehiculul s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă, intrând în coliziune cu un copac.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a unui bărbat de 30 ani, din comuna Forăşti, pasager în autoutilitară.
Acesta a fost transportat cu o ambulanță la spital pentru îngrijiri medicale, rămânând internat.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 05 Mai 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.