Monitorul de Suceava

Au început înscrierile la Palatul Copiilor Suceava

Daniela MICUŢARIU

 

Au început înscrierile la Palatul Copiilor Suceava. Înscrierea copiilor la cerc se face în urma unei solicitări scrise din partea părintelui sau a reprezentantului legal. Pentru înscriere este necesară completarea unui formular în care sunt trecute datele de contact ale elevului şi acordul părinţilor de a­-și înscrie copilul la unul dintre cercurile artistice, ştiinţifice şi tehnice.

Palatul Copiilor Suceava este locul în care copiii pot desfăşura activităţi coordonaţi de cadre didactice bine pregătite, în următoarele domenii: Astronomie, Artă textilă - Artă decorativă, Atelierul fanteziei- Tapiserie, Automodele, Cenaclu literar şi jocuri de comunicare, Construcţii electronice - robotică, Dans clasic, Dans modern, Dans sportiv, Ecoturism/Meteorologie, Informatică, Jurnalism, Karting - educaţie rutieră, Cultură şi civilizaţie engleză, Cetățenie democratică, Muzică uşoară, Muzică populară, Navomodele, Operare şi programare pe calculator, Origami, Pictură, Redacţie presă/Radio-TV, Dansuri populare şi Teatru.

Părinții sunt invitați să completeze formularul online, după care sunt așteptați la sediul palatului, până pe 17 septembrie, de luni până joi, între orele 9:00-13:00, 15:00-18:00, iar vineri, între orele 9:00-13:00.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Septembrie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.