Monitorul de Suceava

Au furat dintr-o casă după ce au găsit cheia ascunsă într-o găleată

 

Hoţi necunoscuţi deocamdată de poliţie au pătruns într-o casă din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi au furat mai multe bijuterii din aur, ei folosindu-se chiar de cheia de la intrare, găsită ascunsă într-o găleată.

Furtul a fost sesizat poliţiei duminică, în jurul orei 12.00. Proprietara, Diana P., în vârstă de 37 de ani, localnică din Câmpulung, a anunţat prin numărul unic de urgenţe 112 că în aceeaşi zi, în intervalul orar 11.00-12.00, când nu se afla la domiciliu, hoţii i-au pătruns în casă şi i-au furat două perechi de cercei din aur şi un ceas cu carcasă din aur.

Poliţia informează că s-a pătruns în interior prin folosirea cheii originale, lăsată de proprietară într-o găleată dintr-o anexă. În aceste condiţii este probabil ca autorul să fie o persoană care o cunoaşte foarte bine pe victimă.  



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Februarie 2012.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.