Monitorul de Suceava Valoare recunoscută

Atleta Constantina Diţă, cea mai bună din Balcani

 

Atleta română Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton la Jocurile Olimpice de la Beijing, a fost desemnată cea mai bună sportivă din Balcani, a anunţat, marţi, agenţia bulgară de presă BTA, citată de AFP.

În vârstă de 38 de ani, Constantina Diţă a câştigat un sondaj anual efectuat de BTA, devansând-o pe campioană olimpică bulgară la canotaj, Rumyana Neykova.

Luptătorul turc Ramazan Sahin, medaliat cu aur la Beijing, s-a clasat pe locul trei.

Gimnasta Sandra Izbaşa şi canotoarele Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu fac parte, de asemenea, din lista celor mai buni zece sportivi.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 17 Decembrie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.