Astăzi este sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuieşte pe Cuvioasa Maică Parascheva.

În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaştele ei se găsesc la Iaşi, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re şi însă­nă­to­şire duhovnicească şi trupească pentru toţi cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu.

Dacă Sfânta Muceniţă Parascheva, prăz­nuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cu­noscută în popor cu numele "Sfânta Vineri", Cuvioasa Maică Parascheva a fost numi­tă, mai cu seamă în Moldova, "Vinerea Mare".

Ca un simbol al unităţii Ortodoxiei de pre­tutindeni, viaţa de după moarte a Sfintei Pa­­rascheva arată că sfin­ţenia ridică din nea­mul său pe omul ce s-a ase­­mănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iu­bire şi apropiere între toţi cei care măr­tu­ri­­sesc şi viază întru aceeaşi credinţă.

Simbol al unităţii Ortodoxiei de pre­tutindeni

Sfânta Cuvioasă Parascheva a trăit pe pă­mânt în prima jumătate a veacului al XI-lea. Prima învă­ţătură în limba română despre viaţa sfin­­tei o găsim în "Cartea românească de în­vă­ţă­tură" a mitropo­litului Varlaam al Moldovei, Iaşi, 1643.

S-a născut în Epivata (azi Boia­dos), pe ţăr­mul Mării Mar­mara, în apropiere de Cons­tan­­ti­nopol (mai târziu, Istanbul), pe atunci ca­pi­tala Imperiului bizantin. Pă­rinţii ei, oa­meni de neam bun şi cre­dincioşi, râvnitori spre cele sfinte, au crescut-o în frica de Dum­nezeu, în­dem­nând-o spre de­prin­­derea fap­te­lor bune, dar mai ales a postului, ru­găciunii şi milos­te­niei.

Un frate al ei, după ce a învăţat carte, s-a călugărit sub numele de Eftimie; a fost ales epis­cop în localitatea Madite pentru dra­­gos­tea faţă de cele sfinte şi pentru cultura sa de­ose­bită.

Tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moş­te­ni­re

Sfânta Parascheva şi-a petrecut anii co­pi­lă­­riei în casa părinţilor, sub ocrotirea acestora. Se spune că pe când avea zece ani, "fiind într-o bi­serică a Precistei" a auzit citindu-se, la Sfân­ta Li­turghie, cuvântul Evangheliei: "Ori­ci­ne vo­ieş­te să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie" (Mar­cu 8, 34).

Chemarea Mântui­to­ru­lui a sădit în inima ei dorul de desăvârşire, încât şi-a îm­păr­ţit toate hainele săracilor. Acelaşi lucru l-a fă­cut şi în alte împrejurări, fără să ţină seama de mustrările părinţilor.

Moştenind o mare avere de la părinţi, îm­preună cu fratele ei, tânăra Parascheva a dă­ruit săracilor partea ce i se cuvenea de moş­te­ni­re şi, "părăsind frumuseţea acestei lumi", s-a re­­tras "în adâncul pustiei". S-a oprit mai întâi la Con­stanti­nopol, unde a ascultat cuvinte de în­­vă­ţătură de la călugări şi călugăriţe cu aleasă viaţă duhovnicească. Urmând sfaturile aces­to­ra, a pă­răsit capitala, îndreptându-se spre ţi­­nutul Pontului. Vreme de cinci ani a rămas la Mănăstirea Maicii Domnului din Hera­cleea.

De aici a plecat spre Ţara Sfântă, în do­rinţa de a-şi petrece restul vieţii în locurile bine­­cuvântate de viaţa pă­mân­tească a Mân­tui­­to­rului Iisus Hristos şi a Sfin­ţilor Apostoli. După ce a văzut Ierusalimul, s-a aşezat într-o mă­­năstire de călugăriţe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul şi s-a înăl­ţat duhov­niceşte în rugăciune, întocmai ca Sfântul Ioan Bo­tezătorul, ca Sfânta Maria Egipteanca şi ca atâţia alţi ostenitori ai pustiei roditoare de de­să­vâr­şire. Mitropolitul Varlaam al Moldovei, în Cazania sa, spune că acum

Sfânta nu mai avea grijă "nici de veşminte şi de aşternuturi, nici de mâncări şi de mese, nici de casă sau sluj­­nice, ci numai de curăţia sufletului şi de răs­puns judeţului (judecăţii n.n.) ce va să fie". Ea "pururea suspina şi nepărăsit tânjea cumu-şi va înfru­mu­seţa sufletul, cum se va logodi pe sine Mirelui ceresc, lui Iisus Hristos, cum se va îndulci la vederea Mirelui său, de slava şi de lu­mina şi de bucuria cea fericită. De aceasta ... ochii de la­crimi îi erau întunecaţi pu­rurea".

„Să laşi pustia şi la mo­şia ta să te întorci...”

Într-o noapte, însă, pe când avea ca la 25 de ani, un înger i-a spus, în vis, să se reîn­toar­că în locurile părinteşti: "Să laşi pustia şi la mo­şia ta să te întorci, că acolo ţi se cade să laşi trupul pământului şi să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit". După ce a avut această vedenie, sfânta "fără de voie lăsă pustia şi se întoarse în lume şi la Ţarigrad veni". Ţi mereu în biserica Precistei ce este în Vlaherne şi către icoana Sfinţiei Sale căzu şi cu lacrimi se ruga aşa şi zicea: "N-am altă nă­dej­de, n-am alt acoperământ. Tu-mi fii în­drep­­­tătoare, tu-mi fii folositoare... Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut aju­tor, iar acum, dacă m-am întors în lume, în­drep­­tează-mă până la sfârşitul vieţii mele, că altă nădejde nu am".

(www.doxologia.ro)