Monitorul de Suceava Anchetă la final

Asistenta care a murit de meningită nu a contractat microbul de la locul de muncă

Cristina RUSU

Daniela Rudişteanu, asistenta medicală de la Centrul de Dializă Braun din municipiul Suceava care a murit săptămâna trecută din cauza unei meningite pneumococice, nu a contractat de la locul de muncă microbul care a omorât-o. Investigaţiile derulate de Direcţia de Sănătate Publică la unitatea sanitară la care lucra decedata nu au identificat prezenţa pneumococului în aerul respirat, pe suprafeţe sau pe tegumentele personalului angajat.

Potrivit directorului adjunct al DSP, dr. Cătălina Pascal, au fost testate toate cadrele medico-sanitare care vin în contact cu bolnavii dializaţi, de la infirmiere până la asistente medicale şi doctori, în total 33 de persoane, însă nici una nu este purtătoare de pneumococ. Analizele au ieşit în regulă şi în ceea ce priveşte condiţiile de igienă din unitate, care sunt mai mult decât satisfăcătoare.

 

Un accident suferit în copilărie, posibila cauză a infecţiei cu pneumococ

Având în vedere rezultatele probelor de laborator, responsabilul Direcţiei de Sănătate Publică a opinat că istoricul medical al Danielei Rudişteanu ar putea conţine explicaţia vizavi de modul în care femeia ar fi putut contracta microbul.

„În copilărie ea a avut un accident, a căzut dintr-un copac, suferind o fractură de bază de craniu şi o fisură de timpan. Asta înseamnă că au existat condiţii care să permită infectarea cu pneumococ. Acest microb lasă sechele şi astfel pot apărea noi episoade de boală. Anterior ea a mai avut de patru ori meningită. După accident a rămas purtătoare de pneumococ, care s-a reactivat pe fondul unei imunităţi mai scăzute a organismului”, a spus dr. Cătălina Pascal.

 

A murit miercurea trecută, la circa şase ore de la internarea în spital

Până la deschiderea centrului de Dializă Braun din municipiul Suceava, Daniela Rudişteanu a lucrat în secţia Nefrologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Ea avea 36 de ani, iar în luna februarie a anului viitor urma să se căsătorească.

Daniela Rudişteanu a fost internată în secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă miercurea trecută, cu dureri puternice de cap, şi a murit la circa şase ore de la prezentarea la această unitate sanitară, în ciuda eforturilor făcute de medici pentru a o salva. Analizele de laborator care i s-au efectuat pe perioada internării au confirmat că a fost vorba de o infecţie microbiană cu pneumococ. Necropsia efectuată ulterior a confirmat meningita drept cauză a decesului.

În 2010, în judeţ au fost semnalate 39 de cazuri de meningită, dintre care 10 bacteriene, iar 28 de altă natură. Până la Daniela Rudişteanu nu a mai fost înregistrat nici un deces.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 22 Decembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.