După gratii
Sergiu RUSU
Individul care spre sfârşitul săptămânii trecute l-a omorât aproape în bătaie pe fiul concubinei sale a fost arestat preventiv de magistraţii Tribunalului Suceava.
Ioan Marisiuc, în vârstă de 48 de ani, din comuna Dorneşti, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de joi, 19 iunie a.c., Marisiuc l-a lovit de mai multe ori cu o bucată de lemn în zona capului pe un tânăr în vârstă de 28 de ani, Ilie Marius Motrescu, nimeni altul decât fiul concubinei sale. Scandalul între cei doi a izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi în urma unui conflict spontan, plecat, din câte se pare, de la o sumă de bani împrumutată mai demult de agresor victimei.
Ilie Marius Motrescu a ajuns în stare gravă la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, fiind operat de urgenţă, medicii stabilind că viaţa i-a fost pusă în pericol.
Tânărul a fost diagnosticat cu şoc traumatic, traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală, edem cerebral, fractură de boltă şi bază craniană, precum şi fractură la coloana vertebrală.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Iunie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.