Monitorul de Suceava Ecologie

Apele Sucevei şi Suceviţei au fost populate cu 16.000 de păstrăvi

Luigi BĂRĂGOIU

Apele râurilor Suceviţa şi Suceava au fost populate, ieri după-amiază, cu 16.000 de bucăţi de puiet de păstrăv, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia „Apele Bucovinei” din Rădăuţi. Puietul de păstrăv, indigen şi fântânel, cu o lungime cuprinsă între 5 şi 8 cm, puiet adus de la o crescătorie din Ardeal, de la Remeţi-Bihor, a fost eliberat în râul Suceviţa, în zonele Rusca şi Poiana Mărului, circa o mie de bucăţi, iar diferenţa de 15 mii, în râul Suceava, în zona Brodina.

Preşedintele  asociaţiei, omul de afaceri Dumitru Mihalescul, a declarat că „Proiectul<Să redăm viaţa apelor> este un proiect prin care ne-am propus să igienizăm şi să repopulăm apele cu peşti autohtoni pentru reîntregirea populaţiei piscicole, salmonide-păstrăv, lipan, specii care, din păcate, la ora actuală lipsesc sau sunt în număr foarte mic, în principalele ape de munte din zona Bucovinei. Vom începe cu râurile Suceava, Suceviţa, Putna, Brodina, şi vom continua cu Bistriţa, Moldova, Moldoviţa. De aceea, în curând vom inaugura o crescătorie pentru puiet de păstrăv, puiet care va fi destinat în exclusivitate populării apelor din zona noastră, iar ca noutate, în primăvara viitoare vom popula apele Bucovinei cu lipan, specie pe cale de dispariţie”.

Valoarea puietului de păstrăv cu care au fost populate cele două râuri se ridică la circa zece mii de lei, a mai precizat Dumitru Mihalescul.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 01 Noiembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.