Monitorul de Suceava Miercuri

Apa rece va fi oprită timp de zece ore în mai multe zone din cartierul George Enescu

Cosmin ROMEGA

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă mâine timp de aproximativ zece ore în mai multe zone ale cartierului sucevean George Enescu, timp în care vor fi executate o serie de lucrări programate în cadrul proiectului de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare.

Alimentarea cu apă potabilă a unor zone ale cartierului George Enescu va fi întreruptă miercuri, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe bulevardul George Enescu, de la intersecţia cu strada Lazăr Vicol până la intersecţia cu strada Zorilor, pe strada Zorilor, de la intersecţia cu bulevardul George Enescu până la intersecţia cu strada Lazăr Vicol, precum şi pe strada Lazăr Vicol.

În paralel, în acelaşi interval orar, se vor face manevre în sistemul public de alimentare cu apă potabilă în cartierul Zamca, având ca efect scăderea presiunii în reţeaua de distribuţie, ceea ce va afecta etajele superioare ale blocurilor, în special cele turn, precum T1, T2 şi T3, de pe strada Mărăşti, blocul T2 de pe strada Mărăşeşti, blocul 7 de pe strada George Enescu, precum şi punctele termice Intersecţie şi TRC.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Noiembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.