"Autorii moţiunii practică un atac la persoana ministrului decât analizează consecinţele actelor luate", a spus Andronescu despre demersul liberalilor.
Ea a apreciat că moţiunea este "o încercare" a iniţiatorilor "de a face din ministrul Educaţiei ţinta unei agresivităţi greu de explicat şi de argumentat".
Ea a respins criticile aduse de liberali în moţiune şi a arătat fie că autorii moţiunii "sunt în eroare", fie că PNL nu este îndreptăţit să vorbească despre "incoerenţa" şi "incompetenţa" din învăţământ.
Andronescu s-a arătat nemulţumită de titlul moţiunii "Educaţia, sub cenzura Ecaterinei Andronescu" şi de faptul că ea este acuzată de cenzură.
"Consider nepotrivită asocierea sintagmei cenzură cu modul în care mi-am desfăşurat activitatea", a opinat ministrul Educaţiei.
Ecaterina Andronescu a mai spus că moţiunea "este greu de justificat" şi că măsurile luate de ea au dus la flexibilizarea planului de învăţământ.
Ea a arătat că orele de educaţie fizică au fost stabilite după ce specialiştii ministerului au luat în calcul numărul mare de scutiri de la orele de educaţie fizică din perioada 1999-2008 şi au propus schimbarea modalităţii de abordare a acestei probleme.
Andronescu a precizat că în planurile de învăţământ sunt prevăzute, pentru sport, minim trei ore şi maxim cinci ore pe săptămână şi că, prin toate demersurile ei, a încurajat sportul de performanţă. "Dacă vom şti să gestionăm cu performanţă aceste ore, vom produce o schimbare în ce priveşte mişcarea sportivă", a opinat ministrul Educaţiei.
Ecaterina Andronescu a vorbit şi despre orele de limbă modernă, arătând că liberalii "sunt în eroare", pentru că planurile cadru care vor fi implementate în 2009-2010 prevăd două ore de studiu pentru fiecare din limbile moderne studiate în taote clasele teoretice şi tehnologice.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 27 Aprilie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.