Disconfort
Sandrinio NEAGU
ACET a fost amendată cu 25.000 de lei de către comisarii Gărzii de Mediu Suceava. Sancțiunea a fost aplicată pentru mai multe nereguli constatate în ceea ce privește gestionarea rețelei de canalizare din Ipotești. Controlul derulat de comisarii Gărzii de Mediu Suceava a venit în urma unei sesizări a locuitorilor din Ipotești. Aceștia au reclamat disconfortul provocat prin funcționarea defectuoasă a rețelei de canalizare. Verificările din teren au confirmat deficiențe în ceea ce privește respectarea legislației de mediu de către operatorul care administrează rețeaua de canalizare. Ca urmare, ACET a primit o sancțiune de 25.000 de lei și i s-au trasat măsuri cu termene de realizare în vederea remedierii deficiențelor constatate.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iulie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.