Actorul american Alec Baldwin a declarat că şi-a pierdut interesul faţă de actorie şi îşi consideră cariera un eşec, precizând că se va retrage în curând, informează Reuters.
"Nu mai am niciun interes în actorie", a declarat Baldwin într-un interviu pentru "Men's Journal".
Baldwin, care va prezenta ceremonia de decernare a premiilor Oscar 2010, a adăugat: "Filmele fac parte din trecutul meu. Au fost 30 de ani. Nu sunt tânăr, dar mai am timp să fac şi altceva".
Actorul a precizat că se va retrage după încheierea filmărilor pentru serialul "30 Rock", "în câţiva ani". Baldwin declarase anterior, într-un interviu pentru revista Playboy, că îşi va încheia cariera în 2012 şi va face anunţul la petrecerea de final a serialului "30 Rock".
"Consider că întreaga mea carieră actoricească este un eşec. Obiectivul actoriei este să joci într-un film în care tu să conduci filmul, acesta urmând să fie criticat acerb sau să fie un succes, şi eu nu am făcut niciodată asta", a mai spus Baldwin în interviu.
Reputaţia lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum "Ghinionistul/ The Cooler" (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria "cel mai bun actor într-un rol secundar". Baldwin a pierdut însă premiul Oscar în acel an în favoarea lui Tim Robbins, recompensat pentru rolul său din "Misterele Fluviului".
Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, iar Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi. Cu toate acestea, actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune "30 Rock", şi a prezentat "Saturday Night Live", o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite.
Actorul va putea fi văzut în lungmetrajul "It's Complicated", alături de Meryl Streep şi Steve Martin.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Decembrie 2009.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.