„Copilărie fericită”
Daniela MICUŢARIU
Serviciul Echipe Mobile din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava organizează astăzi, 2 iunie, de la ora 10:00, la sediul Echipei Mobile din Gura Humorului, acţiunea intitulată „Copilărie fericită”, activitate la care vor participa copii din comunitate cu dizabilităţi şi copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate. În cadrul acţiunii vor fi organizate ateliere de colaje şi pictură, în care copiii se vor întrece în confecţionarea celui mai frumos tablou având ca tematică anotimpul vara.
Invitatul special al activităţii este Eliza Maria Baloş, elevă în clasa a II-a B la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Gura Humorului, care va oferi copiilor cu nevoi speciale un recital la chitară. La o vârstă atât de fragedă, Eliza Maria Baloş este şi voluntar la Asociaţia Sirius Nord din Gura Humorului. Şef serviciu în cadrul Protecţiei Copilului Suceava, Brînduşa Sorina Bialy, a spus că „acţiunea de la Gura Humorului se va finaliza cu o petrecere în cadrul căreia copiii vor fi premiaţi cu jucării, dulciuri şi cadouri surpriză, oferite de Oriflame, Asociaţia Kontrast-E şi Asociaţia Multicare Suceava”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iunie 2015.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.