Monitorul de Suceava Prevenire

Activități de educare a elevilor în spiritul prevenirii abuzului şi violenţei faţă de copii şi tineri, la Cacica

Daniela MICUŢARIU

La școlile din comuna Cacica, Şcoala Gimnazială Pârteștii de Sus și școlile structură, Școala Gimnazială „Henryk Sienkiewicz” Solonețu Nou și Școala Gimnazială Cacica, s-au desfășurat, în perioada 1-19 noiembrie, activități de educare a elevilor în spiritul prevenirii abuzului şi violenţei faţǎ de copii şi tineri.

Cadrele didactice care au pregătit și desfășurat activitățile proiectului s-au implicat cu responsabilitate și entuziasm, creând momente de reală educație, cu caracter teoretic și practic, ateliere creative, momente artistice. Proiectul a beneficiat și de sprijinul și implicarea reprezentaților comunității locale, asistentului social, comitetului reprezentativ al părinților și a avut invitați din cadrul poliției locale. Beneficiari au fost 240 de elevi ai școlilor din comunitate.

Cele mai interesante activități desfășurate au fost: „Bullying zero”, ”Discriminare bazată pe criterii de sănătate/handicap”, ”Pericolele TIC”, ,,Răpirea copiilor, un fenomen îngrijorător!” și ”Ziua Universală a Drepturilor Copilului”. După cum a spus prof. înv. primar Adriana Drăghici, coordonator proiect, „activităţile propuse li s-au părut elevilor bine-venite, i-au ajutat să conştientizeze şi să-şi definească mult mai clar ce anume este violenţa, şi-au manifestat spiritul critic atât prin creaţiile lor, cât și prin găsirea soluţiilor pentru a stopa acest aspect negativ al societăţii şi al comportamentului uman”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Noiembrie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.