Monitorul de Suceava

Acțiuni colective pentru combaterea poluării cu plastic, de Ziua Mondială a Mediului

Cosmin ROMEGA

 

Pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, APM Suceava organizează joi, 5 mai, o acțiune de ecologizare în zona Frasin – Doroteia - râul Suha, la care vor participa angajați ai instituției și voluntari.

”De fiecare dată când participăm la acțiuni de ecologizare putem observa că plasticul este cel mai întâlnit. În special pungile de plastic și PET-urile sunt nelipsite. Dacă pentru PET-uri, Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a adus o rezolvare, pungile rămân o problemă.

Plasticul invadează orice loc, chiar și în corpurile umane a fost identificat sub formă de microplastic. De aceea este necesar să încurajăm cetățenii și agenții economici să adopte practici sustenabile care pot impulsiona o schimbare sistemică.

Promovăm înlocuirea plasticului din activitatea noastră.

Totodată, suntem conștienți de faptul că informarea și educația au un rol important în schimbarea atitudinii, prin evitarea utilizării plasticului și înlocuirea acestuia cu materiale mai prietenoase cu mediul înconjurător. În acest sens desfășurăm, cu diverse ocazii, activități practice sau de tipul dialog verde, cu preșcolari, elevi și studenți”, spune Maria Mădălina Siminiuc, director executiv al Autorității Județene pentru Protecția Mediului Suceava.

Instituția promovează, susține și participă la numeroase acțiuni de educație pentru mediu în care pune accentul pe combaterea poluării în general și în special a poluării cu deșeuri de plastic și deșeuri textile.

Acțiuni de educație pentru mediu, în anul 2025, au fost realizate în cadrul unor parteneriate de colaborare cu instituții de învățământ din județul Suceava precum: Facultatea de Silvicultură Suceava, Colegiul Economic ”Dimitrie Cantemir” Suceava, Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Mitropolitul Dosoftei” Suceava, Școala Gimnazială Stroiești, Grădinița Stroiești, Școala Gimnazială Crucea, Grădinița cu Program Normal “Țăndărică” Suceava,  Grădinița cu Program Prelungit ”Prichindel” Suceava.

”Considerăm că educația timpurie și crearea abilităților/responsabilităților pentru protecția mediului vor conduce la creșterea respectului față de mediul înconjurător”, spun reprezentanții Autorității Județene pentru Protecția Mediului Suceava.

 

BIDONul ECO CREATIV

 

Cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului au fost expuse la sediul instituției lucrările premiate în cadrul concursului BIDONul ECO CREATIV, organizat și derulat în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit ”Prichindel” Suceava.

Lucrările reprezintă exemple de reutilizare a bidoanelor de plastic și totodată obiecte estetice și utile. Copiii împreună cu părinții și cadrele didactice au refolosit creativ deșeurile de plastic (bidoanele), le-au decorat și le-au transformat în obiecte utile - ghivece pentru flori, jucării, suporturi pentru rechizite etc., care pot fi văzute în holul instituției, de pe strada Bistriței 1A, în perioada 4-12 iunie 2025, în timpul programului de lucru.

 



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 04 Iunie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.