Acroşat de o maşină, i-a spus şoferiţei că nu are nimic, iar după o oră a chemat poliţia şi salvarea
Duminică, la ora 08.50, pe DN 2H, în localitatea Putna, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, pe partea stângă având în vedere direcția sa de mers, un tânăr de 18 ani, din localitate, a fost acroșat de un autoturism înmatriculat în străinătate și condus de o femeie.După producerea accidentului, conducătoarea auto a coborât din autoturism și a discutat cu victima, care a refuzat transportul la spital pentru investigații medicale, după care şoferiţa a plecat de la locul accidentului.Ulterior, la ora 10.07, tânărul a sesizat prin 112 faptul că a fost victima unui accident de circulație, solicitând deplasarea ambulanței și a poliției la fața locului.Pietonul a fost investigat de cadrele medicale ale echipajului de ambulanță, însă a refuzat pe bază de semnătură să se deplaseze la spital. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.În urma măsurilor întreprinse de polițiști, pe raza localității, a fost identificat autoturismul implicat în eveniment și conducătoarea auto, o femeie de 44 ani, din comuna Straja. Aceasta a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Noiembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.