Monitorul de Suceava

Acoperiș nou construit în doar o zi, la o casă din Bosanci afectată de un incendiu

Florin PAIU

 

O casă rămasă fără acoperiș după un incendiu izbucnit sâmbăta trecută, la Bosanci, a fost acoperită într-o singură zi, în urma mobilizării unei echipe de lucru locale. Anunțul a fost făcut de primarul din Bosanci, Nicolai Miron, care a postat și imagini care arată ”minunea” de la Bosanci.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, până la asfințitul soarelui, acoperișul distrus în incendiul de sâmbătă este refăcut într-o singură zi. Mâine (n.r. - miercuri) urmează montarea tablei”, a transmis primarul.

Nu este prima realizare de acest gen a comunității din Bosanci, care totuși pare acum să se fi autodepășit.

Sâmbăta trecută, în jurul orei 10.00, pompierii militari suceveni au fost alertați de izbucnirea unui incendiu la o casă din Bosanci. 

Pe lângă pompierii de la Suceava au intervenit și lucrătorii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bosanci.

La sosirea echipajelor de pompieri s-a constatat că ardea acoperișul unei case, cu pericol de propagare la toată locuința.

Pompierii au avut parte de o intervenție grea, în condiții de ger puternic, însă au reușit să localizeze incendiul respectiv repede, la nivelul acoperișului.

Casa era locuită de o femeie care renovase locuința acum 2-3 ani de zile.

Focul a distrus integral acoperișul și a degradat tavanul casei.

Incendiul a izbucnit prin efectul termic produs de coşul de fum neprotejat termic faţă de materiale combustibile din apropiere, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 14 Februarie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.