Monitorul de Suceava

Accident grav la Cumpărătura, după ce un Logan a derapat într-o curbă

Florin PAIU

Un tânăr în vârstă de 22 de ani a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean după un accident rutier petrecut în această dimineaţă pe E 85, la ieşirea din Cumpărătura spre Fălticeni. Tânărul de 22 de ani conducea un autoturism Dacia Logan, pe direcţia Suceava-Fălticeni, iar la un moment dat, la ieşirea dintr-o curbă, maşina a intrat în derapaj. Martorii oculari au relatat că şoferul a încercat să redreseze maşina însă s-a izbit violent într-un autoturism de teren Mitsubishi Pajero care venea din sensul opus de mers. Autoturismul Logan a lovit ulterior şi un VW Polo care circula regulamentar. Echipajul de Descarcerare al Detaşamentului de Pompieri Suceava l-a găsit pe tânărul de 22 de ani încarcerat în maşină. Acesta a fost scos dintre fiarele contorsionate şi transportat la spital, având un grav traumatism cerebral. Medicii au precizat că acesta este în stare foarte gravă. Leziuni uşoare, contuzii toracice, au suferit şoferul şi pasagera din autoturismul de teren lovit de Logan. Poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului au precizat că accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 26 Noiembrie 2014.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.