Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a lansat programul "Înscrieri timpurii de iarnă", prin care turiştii pot beneficia de reduceri de preţ de peste 20% la pachetele pentru sezonul de iarnă, inclusiv cele pentru Crăciun şi Revelion, dacă acestea sunt cumpărate până pe 15 noiembrie.
"Pachetul achiziţionat poate fi pentru petrecerea Anului Nou, a Crăciunului sau a concediului din sezonul de iarnă, fie că vă doriţi o vacanţă activă, de relaxare sau încărcată cu elemente din tradiţia românească, în intervalul 1 decembrie 2010-28 februarie 2011", se arată într-un comunicat al asociaţiei.
Programul face parte din proiectul "Vacanţă în ţara mea. 2010 - anul ofertelor speciale".
Potrivit asociaţiei, în cadrul ediţiei din primăvară a programului, agenţiile membre ANAT au înregistrat o creştere de 40% a vânzărilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În prezent se află în derulare programele "Litoralul pentru toţi", "O săptămână la munte", "Decada balneară" şi "O săptămână de refacere în staţiunile balneare".
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 08 Septembrie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.