Poliţişti puşi pe drumuri
Florin PAIU
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din municipiul Fălticeni a reclamat la poliţie că maşina VW Transporter i-a fost furată, după care, la o zi distanţă, a revenit asupra sesizării, declarând că a găsit maşina şi că uitase unde a parcat-o. Într-o primă fază, joia trecută, Vasile G., în vârstă de 51 de ani, a reclamat că şi-a parcat autoturismul pe strada Nicu Gane, în localitate, a lăsat cheile de contact în scrumiera autoturismului şi nu l-a închis, iar la întoarcere nu l-a mai găsit.
A doua zi, vineri, bărbatul avea să revină cu o precizare uluitoare. A uitat unde a parcat, a intrat în panică şi a sesizat un furt în mod eronat.
Indiferent dacă într-adevăr a uitat unde parcat ori dacă a vrut să ascundă ceva, cert este că poliţiştii au fost puşi inutil pe drumuri.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a transmis:
„Atragem atenţia cetăţenilor cu privire la responsabilitatea pe care trebuie să o manifeste atunci când se adresează organelor de poliţie şi sesizează anumite aspecte, măsurile investigative întreprinse de poliţişti implicând şi resurse umane şi financiare care ar putea fi orientate către alte cauze reale”
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 16 Decembrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.