Sandrinio NEAGU
O șoferiță care a sunat la Poliție pentru a anunța că a lovit o căprioară s-a ales cu o amendă.
Incidentul s-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 20.15, pe drumul național 29A, în apropiere de Adâncata.
Femeia în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, a precizat că la un moment dat, din pădure, a sărit o căprioară, pe care a lovit-o.
Animalul nu a fost rănit foarte grav și a dispărut în pădure. Femeia a fost testată de polițiști atât pentru alcool, cât și pentru droguri, iar rezultatele a arătat că nu consumase nimic din ceea ce este interzis la volan.
După ce au verificat documentele, polițiștii au constatat că autoturismul marca Audi avea ITP-ul expirat.
În aceste condiții, șoferița a fost sancționată contravențional, iar certificatul de înmatriculare a fost ridicat și autoturismul a mai putut fi luat de la locul incidentului doar pe platformă.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Aprilie 2025.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.