Monitorul de Suceava Moarte cumplită

A plecat să-și cumpere băutură și a fost găsită înghețată în drum

Florin PAIU

O femeie în vârstă de 59 de ani, din Bilca, a fost găsită moartă, în zăpadă, la marginea unui drum din localitate. Macabra descoperire a fost făcută joi dimineață, de o elevă care mergea la școală. Din audierile făcute de polițiști rezultă că în seara precedentă femeia a plecat să-și cumpere băutură de la un magazin din sat, fără a mai ajunge acasă.

Joi dimineață, în jurul orei 7.30, polițiștii de la Secția Rurală Gălănești au primit o sesizare la 112 cu privire la o persoană căzută în zăpadă, probabil decedată.

La fața locului a ajuns o ambulanță, personalul medical constatând că femeia era decedată de mai multe vreme și nu mai era cazul să se efectueze manevre de resuscitare.

Din cercetări s-a stabilit că miercuri seară femeia în vârstă de 59 de ani a plecat la un bar din comună. Ea a plecat din acel local, fără a mai ajunge acasă. Femeia locuia împreună cu fiul său, care dormea însă în altă cameră și nu și-a dat seama că aceasta nu a mai revenit acasă în acea seară. 

Pe cadavru nu au fost identificate urme de violență, care să le aducă polițiștilor suspiciuni privind o moarte violentă. Cauza exactă a morții urma să fie stabilită de medicii legiști.

Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările. 



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 24 Noiembrie 2018.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.