Familie îndoliată
Cristina RUSU
Un bărbat în vârstă de 62 de ani, din comuna Ciocăneşti, a murit strivit sub roţile propriului tractor.
Sâmbătă după-amiază, Vasile A. a fost găsit de către fiul său, în apropierea casei sale, în stare gravă, prăbuşit lângă roţile din spate ale tractorului. Bărbatul a fost transportat imediat la spitalul din Vatra Dornei, însă medicii de aici au decis transferarea sa la Spitalul Judeţean Suceava.
Din nefericire, la două ore după ce-a fost internat la Suceava, Vasile A. a decedat, medicii declarând că bărbatul nu avea nici o şansă de supravieţuire, în condiţiile în care a suferit multiple traumatisme.
„I s-a acordat primul ajutor în urgenţe, a fost văzut de diverşi specialişti şi a beneficiat de o serie de investigaţii, dar după circa două ore a murit. Avea un traumatism cranio-cerebral, oasele bazinului erau strivite, la fel şi vezica urinară”, a declarat unul din medicii care au încercat să-i acorde primul ajutor bărbatului.
Poliţiştii încearcă să stabilească împrejurările în care s-a produs accidentul, excluzând posibilitatea comiterii unei fapte penale.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 15 Aprilie 2008.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.