Capăt de drum
Sandrinio NEAGU
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Marginea şi-a găsit sfârşitul vineri după-amiază în timp ce repara un camion. Vehiculul fusese cumpărat recent şi necesita o serie de reparaţii, iar bărbatul a decis să le facă în regie proprie.
După ce a parcat camionul în spatele imobilului de domiciliu s-a apucat de treabă. Mai întâi a asigurat camionul folosind două piedici pe care le-a montat la roata dreapta spate, atât în faţa roţii cât şi în spatele roţii, apoi, folosind două cricuri hidraulice, a ridicat puntea faţă a camionului, a desfăcut prezoanele şi a demontat roata din dreapta faţă, pe care a aşezat-o lângă camion, iar la roata stânga faţă doar a desfăcut prezoanele. La finalul acestor operaţiuni s-a băgat sub camion, prin partea faţă – dreapta, cu faţa în jos, moment în care camionul a alunecat de pe cele două cricuri şi a căzut.
Prins sub greutatea camionului, bărbatul nu a avut nici o şansă de supravieţuire. A murit strivit sub camion, fiind găsit acolo de o rudă.
Vecinii au folosit o volă şi au ridicat partea din faţă a camionului şi l-au scos pe bărbat de sub camion. Din nefericire, acesta nu mai respira, iar echipajul medical chemat la faţa locului a încercat fără succes câteva manevre de resuscitare.
În plus, bărbatul nu avea nici un fel de echipament de protecţie, astfel încât şansele să fi scăpat cu viaţă erau foarte mici.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 03 Iunie 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.