În plină zi
Sergiu RUSU
Un tânăr din municipiul Suceava a intrat cu microbuzul maxi-taxi pe care îl conducea în gardul unui imobil în construcţie de pe strada Cuza Vodă din localitate.
Evenimentul rutier a avut loc vineri, în jurul orei 13.25, iar din primele declaraţii ale şoferului, Marian M., în vârstă de 27 de ani, două persoane din maxi-taxi, un bărbat şi o femeie, au suferit leziuni uşoare la faţă. Presupusele victime, însă, au dispărut până să ajungă poliţia la faţa locului, şoferul declarând că au fost preluate de o altă persoană, afirmând că vor merge la medic.
Poliţiştii au făcut verificări la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, însă cele două presupuse victime nu au mai ajuns la unitatea medicală.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii rutieri.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 28 Noiembrie 2011.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.