Monitorul de Suceava

A înjurat și împins o femeie care a refuzat să-i dea bani pentru cerșit

Sandrinio NEAGU

Momente neplăcute pentru o femeie care a venit vineri după-amiază pentru un consult la Policlinica Areni, din municipiul Suceava. În timp ce aștepta să intre la medic, femeia în vârstă de 44 de ani s-a trezit alături cu un individ care i-a cerut niște bani. Femeia a refuzat să-i dea bani, iar cerșetorul s-a supărat și a început să o înjure, iar în final a împins-o înainte de părăsit clădirea Policlinicii Areni. Femeia a cerut ajutorul polițiștilor, iar aceștia au reușit să dea rapid de urma agresorului. Este vorba de Iulian Gușetu, de 25 de ani, din Gura Humorului, care a fost dus la sediul Poliției. După audieri, oamenii legii i-au dat o amendă de 800 de lei și i-au făcut și dosar penal pentru comiterea infracţiunii de “lovirea sau alte violențe”.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 10 Iulie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.