Riscurile meseriei
Sergiu RUSU
Un muncitor care curăţa un canal de pe strada Calea Unirii a fost băgat în spital de un şofer care a dat cu maşina peste el.
Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut miercuri dimineaţă, în jurul orei 7:40, iar de vină, susţine poliţia, ar fi o semnalizare necorespunzătoare.
Cătălin S., în vârstă de 23 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul unui autoturism şi a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers, de pe banda a doua de circulaţie pe banda întâi. În acel moment însă, a dat cu maşina peste muncitorul care se afla pe jumătate în canalul de pe partea carosabilă.
Victima, Dumitru M., în vârstă de 48 de ani, din localitatea Şendriceni, judeţul Botoşani, a fost transportată la Spitalul Judeţean, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, contuzie hemitorace drept şi observaţii fracturi costale, leziuni pentru care necesită între 30 şi 35 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit unui comunicat al IPJ, lucrarea pe care muncitorul botoşănean o efectua la canalul respectiv nu era semnalizată corespunzător.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 02 Iulie 2010.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.