Sandrinio NEAGU
Un bărbat din satul Gulia, orașul Dolhasca, a fost protagonistul unei aventuri bahice nocturne în urma căreia s-a ales cu un dosar penal în care este cercetat pentru un șir întreg de fapte. Totul a plecat după ce o femeie a sunat la 112 pentru a reclama că o mașină a intrat în gardul gospodăriei sale, iar șoferul a dispărut de la fața locului. După câteva ore de verificări a fost identificat și șoferul în persoana lui Gheorghiță Gagiu. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost condus la spitalul Municipal Fălticeni în vederea prelevării de probe biologice. Cu ocazia verificărilor s-a mai constatata că Gheorghiță Gagiu nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie. Bomboana a fost aceea că mașina cu care s-a izbit în gard era furată. Mai exact, bărbatul a stat la băut la locuința unui consătean, iar ulterior i-a furat acestuia mașina parcată în curte și a plecat la plimbare. Pentru aventura nocturnă, Gheorghiță Gagiu este cercetat acum pentru comiterea infracțiunilor de „furt în scop de folosință”, ”conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere”, ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și ”distrugere”.
Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 23 Decembrie 2021.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.