Monitorul de Suceava Rezultate

2000 de elevi, „corigenţi” la prima teză unică

Oana ALPHONSO

Rezultatele foarte slabe la teza cu subiect unic la matematică, pentru aproximativ 2000 de elevi suceveni din clasele a şaptea şi a opta. Este vorba despre 1359 de elevi suceveni de clasa a şaptea şi 589 de elevi de clasa a opta care nu au reuşit să ia minim nota cinci la teza cu subiect unic.

Procentele de promovabilitate în rândul elevilor de clasa a VII-a au fost de 83,79% şi de 92,97% pentru elevii claselor a opta.

Potrivit unei statistici întocmite de Inspectoratul Şcolar Suceava, 28% dintre elevii de clasa a şaptea au obţinut note de cinci şi de şase, iar 20% dintre elevii de a şaptea au luat note de nouă şi de zece.

Rezultatele înregistrate de elevii de clasa a opta au fost mai bune decât al celor cu un an mai mic.

26% dintre elevii din ultimul an de gimnaziu au luat note de cinci şi şase şi 23% dintre elevii de a opta au luat note de nouă şi zece.

Inspectorul şcolar general adjunct Vasile Monacu a spus că „analizând rezultatele, se observă că elevii de clasa a opta sunt mai bine pregătiţi decât cei de clasa a şaptea, fiind mai motivaţi să înveţe, având în vedere admiterea pentru clasa a noua”.

Ieri, elevii suceveni de clasa a opta au susţinut a doua teză cu subiect unic, la istorie sau geografie, în funcţie de opţiuni. 79% din totalul candidaţilor au dat teza la geografie şi 21% la istorie.


Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 12 Decembrie 2007.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.