20 de ani de trofee

Și cum ne pregăteam noi așa de Roland Garros, care tocmai începu, aflăm că ne-am grăbit cu unele chestii premergătoare. Cum ar fi aia că Novak Djokovic va fi prezent la Paris fără victorie pe zgură. Asta pentru că sârbul ne-a făcut o surpriză și s-a înscris la turneul de la Geneva! Este a doua oară când joacă la turneul elvețian, prima dată fiind anul trecut, deci poate ar fi trebuit să ne așteptăm. Dar nu numai că a participat, ci l-a și câștigat! Așa a ținut să-și sărbătorească Djokovic cei 38 de ani, în sferturile de la Geneva, unde l-a reîntâlnit pe Arnaldi, cu care și-a reglat și palmaresul cu ocazia asta. Ar fi fost culmea să-i strice italianul aniversarea! A urmat semifinala cu Norrie, unde a lăsat un set pierdut la tie-break, dar le-a câștigat pe alea care contează, ambele în finala cu Hurkacz. Asta după ce pierdea primul set în fața polonezului, iar în decisiv revenea după break în spate. Hurkacz a avut meciul în mână, reușind cumva să-l piardă, iar asta nu neapărat în tie-breakuri, unde a fost dominat mental de sârb, ci mai ales când Djokovic i-a făcut acel rebreak în decisiv, în urma unor gafe neașteptate ale polonezului. Dar așa a fost să fie, să atingă în sfârșit Djokovic suta de trofee câștigate, țintă aflată de aproape un an în vizor. Mai are până la recordul de 109 al lui Connors, între care se află și Federer cu 103, dar un record tot a spart sârbul: a devenit primul jucător cu 20 de sezoane consecutive cu trofeu! Până anul ăsta împărțea recordul de 19 cu Nadal. Astfel, chiar dacă mai obosit, Djokovic se prezintă mult mai liniștit la Roland Garros, unde are parte și de o tragere infernală, cel puțin teoretic.

Și turneul paralel de la Hamburg s-a încheiat cu o surpriză, dar din alt punct de vedere. Când scriam despre Cobolli, după Țiriac Open, că ”are datele de a deveni mai mult decât un jucător cu succese conjuncturale”, nu mă așteptam să câștige atât de repede un turneu superior, căci Hamburg e de 500 de puncte ATP (peste Geneva, Djokovic și-a văzut interesul). Așadar italianul l-a bătut pe Rubliov în finală, ba încă în două seturi fără istoric (6-2,6-4) și deja poate fi numit revelația anului.

Am avut și un punct de interes românesc, finala feminină din Maroc, acolo unde Jaqueline Cristian nu a putut trece de mult mai tânăra australiancă Joint (!), amânând astfel primul său titlu WTA. De-acum, toți ochii pe Roland Garros.