Monitorul de Suceava Educație

150 de copii au participat la proiectul „Lumina Învierii prin ochi de copil”, ediția a IV-a, la Gălănești

Daniela MICUŢARIU

150 de copii au participat recent la proiectul educațional „Lumina Învierii prin ochi de copil”, ediția a IV-a, la Gălănești. La inițiativa preotului paroh Ioan Moroșan din Gălănești, susținut de prof. înv. preșcolar Alina Boloca, prof. înv. primar Măriuța Bodnariu și de directorul școlii, prof. Constantin Ichim, în fiecare an, în preajma Sfintelor Sărbători Pascale, se desfășoară proiectul educațional ,,Lumina Învierii prin ochi de copil”.

Activitatea își propune consolidarea legăturii dintre biserică și școală, prin păstrarea vie a tradițiilor și obiceiurilor locului. La cea de a patra ediție, peste 150 de copii, coordonați de cadre didactice din unitate, au răspuns pozitiv acestei inițiative, dând dovadă de sensibilitate artistică prin desenele pe care le-au realizat. Lucrările copiilor au fost expuse în incinta lăcașului de cult și premiate pe 18 aprilie 2023. „Atmosfera de sărbătoare și glasurile cristaline ale copiilor au bucurat sufletele tuturor celor prezenți la Sfânta Liturghie, urmând vorbele Mântuitorului: <Lăsați copiii să vină la Mine!>. Cu o sensibilitate aparte, toți copilașii cu cântat, la final, <Hristos a Înviat>”, ne-au spus inițiatorii proiectului.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 20 Aprilie 2023.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.