Monitorul de Suceava "Luna plantării arborilor"

1.200 de puieţi de molid, plantaţi împreună cu elevii a două şcoli, la OS Cârlibaba

Cosmin ROMEGA

Copilaşii din două şcoli sucevene, una din Cârlibaba şi alta din Câmpulung Moldovenesc, au participat la finele săptămânii la o frumoasă acţiune de plantare de arbori, alături de personalul Ocolului Silvic Cârlibaba.

Acţiunea, desfăşurată sub egida "Luna plantării arborilor", a avut loc pe raza Ocolului Silvic Cârlibaba U.P. V Tibau u.a. 325A, unde s-au realizat lucrări de completare a unei plantaţii înfiinţate în anul anterior cu puieţi de molid.

În total, s-au plantat 1.200 de puieţi de molid, pe o suprafaţă totală de 3,8 hectare, asigurându-se în acest fel reuşita împăduririi, prin completarea spaţiilor  rămase în urma celor care s-au uscat, din diferite motive.

„La acţiune au participat, ca de obicei, partenerii noştri tradiţionali - Şcoala Generală <Ştefan Cel Mare> Cârlibaba, cu elevii clasei a III-a, conduşi de dl. învăţător Gheorghe Trisciuc, iar în premieră, elevii clasei I A din cadrul Şcolii Generale Nr. 4 <Teodor Ştefanelli> Câmpulung Moldovenesc, conduşi de către doamna învăţătoare Iulia Troaşe. Mulţumim tuturor pentru sprijinul acordat în buna desfăşurare a activităţii de împăduriri, ce a avut ca drept scop sensibilizarea şi sporirea interesului tinerii generaţii pentru astfel de acţiuni, precum şi prezentarea publică a o serie de lucrări desfăşurate de către Ocolul Silvic Cârlibaba”, a declarat şeful de ocol, Florin Onofresei.

Alături de silvicultori şi de elevii celor două unităţi de învăţământ, la plantarea de arbori au participat reprezentanţi ai Postului de Poliţie Cârlibaba.



Articol salvat de pe v3.monitorulsv.ro, ediţia din 11 Mai 2019.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.