Monitorul de Suceava

11.300 de euro, 3.000 de dolari și 4.000 de lei, furaţi în timp ce proprietarii munceau în grădină

 

O sumă impresionantă de bani, în euro, dolari şi lei, totalizând aproape 15.000 de euro, a fost furată dintr-o casă din Frătăuţii Vechi în timp ce proprietarii munceau în grădină.

Joi, la ora 15.53, agenţii Postului de Poliție Frătăuții Vechi au fost sesizați de Alexandru P., de 78 de ani, din localitate, despre faptul că în cursul zilei, între orele 13.00-16.00, din locuința sa, autori neidentificați i-au sustras 11.300 euro, 3.000 dolari și 4.000 lei, pe care îi păstra în una din camere.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că joi păgubitul și soția sa au muncit în grădina gospodăriei, iar în jurul orei 16.00, când aceștia s-au întors la locuință, au constatat că dintr-un dulap, aflat în una dintre camere, au fost sustrase sumele de 11.300 euro, 3.000 dolari și 4.000 lei, neputându-se stabili clar dacă ușa de acces în locuință a fost încuiată, întrucât pe parcursul zilei bărbatul a mai intrat în locuință.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, se precizează în comunicatul poliţiei.



Articol salvat de pe www.monitorulsv.ro, ediţia din 06 Septembrie 2013.
Acest articol este proprietatea Monitorul de Suceava si nu poate fi reprodus fără acordul scris al acestora.